Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea Izvorul tămăduirii
Această sărbătoare este aşezată de sfinţi în preajma praznicului Învierii Mele şi este mângâietoare şi întăritoare. O, câtă mângâiere aş vrea să aduc pe pământ, mereu, mereu aş vrea să aduc!
Iată, s-a adunat la izvor popor pentru mângâiere şi rostesc peste el salutul învierii Mele: Hristos a înviat! Îmi întăresc cu putere coborârea Mea şi cuvântul şi mângâi pe cei adunaţi, căci paşii lor sunt număraţi.
O, pace vouă, fiilor! Aveţi nevoie de pace şi de mângâiere, măi fiilor. Eu, Domnul, am pe mama Mea Fecioară de-a dreapta Mea cu braţele pline de mângâiere şi de stăruinţă înaintea Domnului, că e miloasă mama Mea. E sărbătoare pentru ea în această zi şi punem în carte dulce cuvânt pentru bucuria şi întărirea celor ce beau din acest izvor mângâietor.
Hai, mamă, că tu eşti tot o rugăciune la Dumnezeu pentru toţi de pe pământ, că mila ta e mare şi-ţi poartă gândul spre cei ce nu caută cu Domnul pe calea lor pe pământ şi stau departe de El cu viaţa lor, şi le voieşti şi lor naştere de sus, mamă.
— O, Fiul meu iubit, Fiule înviat, le spun şi eu celor adunaţi la izvor în ziua mea de serbare, le spun: Hristos a înviat! Iar această urare o dăruiesc peste tot pământul ca vestea cea bună, vestea mântuirii. O, Îţi întăresc poporul de la izvor, pe cel ce osteneşte pentru lucrarea Ta de azi, pe cel ce stă lângă Tine lucrând, şi-i spun lui cuvânt de mângâiere.
O, Hristos a înviat, popor de la izvor! Fiul meu Cel iubit te are în dragostea Lui, iar eu la fel, şi te cuprind în duhul meu, în mângâiere te cuprind şi-ţi dăruiesc întărire şi putere şi pace, ca să poţi sprijini pe Domnul, iar El să-ţi dea pentru aceasta sprijin din cer şi de pe pământ, căci lucrul Său cu tine este nădejdea Lui cea mare, iar tu niciodată să nu uiţi aceasta. O, îţi dăruiesc nădejde, credinţă şi dragoste, şi prin acestea lucrate să ai tot ce trebuie să ai şi să fii şi tot ce aşteaptă Fiul meu Iisus Hristos din lucrul Lui cu tine între pământ şi cer, căci Fiul meu aşteaptă ziua cea mare a biruinţei, iar tu trebuie să fii de-a dreapta Lui atunci, după ce L-ai ascultat cu milă şi cu iubire şi I-ai fost de ajutor.
O, fiilor, cer Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt întărire pentru voi şi pentru coborârea Fiului meu Cuvântul pe pământ cuvânt. Iar acum privesc peste cei adunaţi la izvor şi le spun lor să ia în seamă lucrarea cea pentru suflet, că mare trebuie să le fie această grijă.
Voi, care v-aţi adunat la izvor şi la apa cea sfinţită prin rugăciune pentru vindecare peste toţi şi toate, o, luaţi în seamă rugămintea mea vouă, că sunt mamă şi mi-e milă de toţi. O, aveţi grijă de suflet şi de tot lucrul cel pentru el, iar pentru aceasta trebuie să iubiţi să împliniţi tot ce a învăţat Domnul pe poporul Său să lucreze înaintea Sa pentru mântuire şi pentru veşnicie, fiilor. Voi ştiţi din cartea cea de azi cele cerute de Domnul pentru cei ce dau să se apropie cu împlinirea lor de viaţa cea de nou Ierusalim, iar Domnul vă va cere rodul acestei vieţi. O, fiţi roditori şi daţi-I Domnului rod, iar El va lucra pentru voi! Binecuvântată să vă fie venirea la izvor şi puterea peste voi a duhului sărbătorii de azi! Izvor de tămăduiri de duh, de suflet şi de trup am în braţe şi îl cern peste cei adunaţi, iar fiii de la izvor vor împărţi lucrul cel de azi întocmit prin cuvânt. O, căutaţi-vă în Domnul mângâierea şi nădejdea, căci cei ce-L caută pe Domnul vii vor fi, precum este scris.
O, Fiule Doamne, mă scutur în ziua aceasta cu dar tămăduitor peste cei de la izvor şi peste cei adunaţi la izvor şi le dau lor mângâiere. O, Fiule scump, duioşia mea s-o aibă toţi cei care s-au născut şi se nasc pentru cer prin cuvântul Tău de azi. Te mângâi cu cuvântul, Fiule scump, şi-Ţi strig şi eu vestea învierii: Hristos a înviat! Şi Te rog, întăreşte pentru Tine pe poporul Tău. Eu îi dau lui în această zi mângâierea mea, şi să îndepărtăm de la ei neputinţele, Fiule scump, că au nevoie şi de putere de suflet, şi de trup. Cu milă mare desăvârşeşte-Te prin el şi lucrează-Ţi lucrarea, Fiule Doamne, că multă e lucrarea Ta peste pământ, şi peste tot Tu trebuie să veghezi şi să alungi răul şi să îmblânzeşti pe omul cel fără Dumnezeu în el şi să ai grijă de mersul Tău cel bun, căci Ţie Îţi trebuie cale ca să poţi.
Acum aduc neamului român binecuvântare şi mângâiere, că eu sunt cu har mare peste ţara română şi am cete de sfinţi şi de îngeri cu mine pentru paza acestui neam şi pământ.
O, Hristos a înviat, neam român! Mama Fiului lui Dumnezeu te împodobeşte cu această bunăvestire. O, nu uita să iubeşti pe Domnul şi să-L vesteşti pe El şi cuvântul Său de peste tine, şi-Ţi va da El plată scumpă, fiu român. O, fii credincios venirii Domnului la tine. Domnul te-a ales pentru binecuvântare mare, dar te aşteaptă El să faci voia Lui peste viaţa ta, ca să poată El cu tine, ca să te cunoască El de fiu al Său prin ascultare şi prin iubire de Dumnezeu, şi acestea îţi vor dărui ţie biruinţa cu Domnul şi mântuirea din păcat şi din moartea cea de la păcat. O, ai grijă de aceste cuvinte miloase şi fii copil ascultător, căci Domnul are pentru tine iubire, o, fiu român.
O, dă putere cuvântului meu, Fiule Iisus, şi binecuvintează tot timpul neamul român şi împlineşte-Te peste el, Fiule Doamne, că pentru Tine Tatăl l-a ales pe el, ca să-Ţi fie popor acum, la sfârşit de timp. Amin.
— O, mamă a Mea, o, e dulce glasul cuvântului tău şi e tămăduitor, mamă dulce a Mea. Peste zece zile iarăşi Mă voi desăvârşi prin cuvânt aici, la izvor, că vine sărbătoarea cea pentru mironosiţele învierii Mele şi se strânge popor de peste tot, iar Eu, Domnul, îl voi întâmpina pe el cu cele din cer, mamă. Binecuvintez acum călătoria lor spre izvor, şi îngerii Mei călători să-i însoţească pe ei pe cale, că Eu am grijă mare de cei ce Mă iubesc şi Mă caută în acest cuvânt şi-şi dau silinţa să Mă împlinească în ei cu voia Mea.
O, popor care vii la izvor, Eu, Domnul, te întâmpin încă de pe acum cu urarea cea creştinească: Hristos a înviat! Şi te voi aştepta în prag, îmbrăţişându-te cu cuvântul Meu cel mângâios şi ne vom mângâia unii pe alţii, căci duhul mângâierii este cel ce face bine şi atât de bine. O, roagă-te Tatălui să ne fie dulce sărbătoarea, cu cald şi cu adiere de vânt lin şi cu cântul păsărelelor deasupra, că ele se strâng să-Mi audă cuvântul şi se bucură de venirea Mea cuvânt pe pământ. Iată, ne întâmpină şi florile şi se deschid şi ne dăruiesc frumosul şi mireasma lor şi spun şi ele pentru Domnul: Hristos a înviat! Toată firea cântă şi rosteşte această mare urare, şi mângâie Duhul Meu.
O, pace ţie, popor de la izvor, şi găteşte-te să pregăteşti sărbătoarea mironosiţelor Mele, şi binecuvântarea Mea te va însoţi cu totul pentru această pregătire, iar tu o vei vedea şi te vei mângâia.
O, fiilor, aveţi grijă mare de paza celor de nouă ori zile de marţi şi de joi, ca nu cumva să faceţi în aceste zile ceea ce este oprit să lucraţi, căci lumea nu crede ceea ce este coborât din străbuni, iar voi fiţi credincioşi, că toate sunt sub ştirea Mea şi aduc binecuvântare peste cei ascultători, şi prin ei aduc şi pe pământ, unde este neascultare.
Mai spun acum iarăşi poporului adunat la sărbătoarea mamei Mele tămăduitoare: Hristos a înviat! O, stropiţi-vă casele şi grădinile cu apă sfinţită prin rugăciune pentru paza a cele ce aveţi voi, fiilor, căci apa este tămăduitoare.
O, pace vouă, fiilor, şi izvor tămăduitor peste voi vă dăruiesc! Şi ne vom întâlni peste zece zile şi vom slăvi pe Tatăl şi-I vom aduce mângâiere, iar El va fi cu mângâierea Lui peste noi în ziua aceea, când iarăşi împreună vom spune: Hristos a înviat! Amin, amin, amin.